28 January 2012

Visit Germany. Ziua 1

Vi s-a intamplat vreodata sa pierdeti nu trenul sau autobuzul ci avionul?

Imi zicea mie o tanti, ca dupa baieti si autobuz niciodata sa nu alerg, vin altii/altele. Dar cand ajungi intr-o tara straina, in care pasesti pentru prima data si nu ai habar de limba lor cum te descurci ca sa fi bagat in seama si sa rezolvi probema. Veti spune hellooooo english of course, mda merge dar nu reusesti prea multe.

Noi am patit-o, am zburat cu intarziere de 15 minute spre Munich, Germany. Toate bune si frumoase, un zbor placut, iar pentru cei doi colegi care "zburau" pentru prima data chiar a fost ok. Nu ne gandeam ca celalalt avion avea sa plece, nici nu stiam ca zburam cu companii diferite si clar nu exista nicio sansa sa ne astepte. :))

Ajunsi in tara care urma sa ne adopte timp de o saptamana, trecem la Passport Control, si aici toate bune si frumoase. Dar vine domnul X (sa-i zicem asa) din Chisinau, adica omu' vine de dincolo de Prut si el are nevoie de viza, ca deh ei au inca regim special.
Intrebat scopul si durata vizitei, omu' cu accent de peste Prut ii spune agentului "I am here with a company how makes pumps", doar ca din gura lui nu se intelegea "pumps" si "bombs". Omu' a incremenit, l-a pus sa repete si toti cei din jur au inceput sa rada. Va imaginati ce era in capul agentului, isi bulbucase ochii si nu ii venea sa creada ca are un om in fata care ii vorbeste despre bombe cu atata usurinta. Directorul de vanzari de la firma de bombe pompe a fost pe faza si pentru ca era singura care vorbea limba lor materna i-a explicat domnului agent situatia.

Noi am facut haz de necaz, am ras pana in momentul in care am fost anuntati ca avionul nostru tocmai ce a decolat. Ups!!! Aveam 2 posibilitati sa asteptam pana la cel de la ora 19 dar era deja full sau pe urmatorul care decola la 21 si ceva...si era doar ora 12.30. No alegeti fratilor daca se poate...
Yupiii!!! Primul gand al meu si al sefului a fost sa mergem putin pana in Centru.

Cand zic Centru, nu va ganditi la 5 minute de mers cu masina ci mai bine de 30-45 minute cu trenul. Dar s-a meritat, asa am aruncat o privire prin Munich si am avut parte de un ospat pe cinste. Mai mult baietii decat eu, dar s-a meritat. La intoarcere in tren m-am "imprietenit" cu o englezoaica care isi sarbatorea ziua si decesul bunicii care vrand-nevrand am asistat la descrierea completa "era o betiva si ma bucur ca a murit, niciodata nu m-a ajutat cu nimic si s-a gandit sa-mi faca cadou de ziua mea ca sa nu o uit niciodata - moartea ei". Trist dar la cate avea la bord, berea si un fel de lichior Tanita pe care le-a devorat in fata mea in mai putin de 10minute, nu regreta sau nu dadea semne deloc, ca bunica-sa murise chiar de ziua ei. Asa pofta mi-a facut cu lichiorul ala incat ajunsa in aeroport am baut un cappucino, un latte macchiato, o ciocolata calda, o cafelutza si cand sa o dau pe ceai am fost anuntati ca suntem gata de imbarcare.

In avion am fost rasfatata cu 2 pahare de vin rosu, avusesem norocul sa se termine sticla la mine si cum nu aveau 2 sticle la fel s-au gandit sa-mi dea si al doilea pahar. Nu mai zic ca a fost foarte bun al doilea pahar si ca dupa ia ghiciti  la ora 00.00 cine se  plimba prin Halle fara nicio problema. Apropo frumos oras.

Printre nori

Aeroport Munich





Papa bun dar cu prea multa grasime pentru gustul meu, noroc cu berea colegului ca am spalat greata.
Cica asa stau divele in avion, eu pur si simplu ma plicitsisem.

Ospat pe cinste

2 comments:

  1. eu am pierdut avionul cand am iesit prima oara din tara. Aveam 16 ani si sa zicem ca ungurii nu-mi pareau prea prietenosi in aeroport :P si acum ma surprinde cum au avut ei timp sa-mi scoata bagajul din cala in cele 5 minute de intarziere (datorate tot unor interviuri de la passport control dinaintea mea). Eu am asteptat pana a doua zi dimineata. N-am iesit din aeroport ca muream de frica, dar cel putin mi-au dat de mancare acolo :P nu mai zic cat de comfortabil e sa dormi pe scaunele alea... Asadar ai avut noroc ca macar ai fost insotita si nu te-ai plictisit. Eu eram singura. Sufar si acum :))

    ReplyDelete
  2. Da am avut noroc ca am sef fitos si cum era sa stea el atatea ore pe un scaun. Oricum eram pregatita in caz de orice, aveam o carte cu mine...din pacate sau fericire n-am avut timp sa o termin de citit. :)
    Data viitoare sa ma iei cu tine cand mai pleci...oricum o sa mai urmeaza o serie de peripetii din delegatia asta.

    ReplyDelete