Me and dogs

Pentru toti cei care iubesc cateii, pentru ei, azi le impartasesc din pataniile mele cu cainii si asta din cauza filmului pe care l-am vazut azi....nu m-a avertizat nimeni ca finalul nu e cum m-as fi asteptat.

Intodeauna mi-am dorit sa am unul, cand eram mica fugeam de ei, pana mi-am dat seama ca nu patesc nimic daca-i mangai un picut...apoi ii aduceam pe cei micuti acasa la mama, dar nu aveam voie cu ei.

Mai tarziu tata l-a adus pe Dino - un ciobanesc german, avea doar 2-3 luni cand l-am primit, era asa micut...prima greseala l-am scos prin parc si a luat un virus de la ceilalti caini...doctorul i-a dat 10% sanse de supravietuire....dar daca era sa fie un caine luptator traia. Dupa 2 saptamani s-a trezit si a venit tiptil in camera mea isi revenise.

Pentru ca totul s-a intamplat in perioada Craciunului, iar ai mei aveau stabilit sa mergem la bunici la tara, iar cainele nu putea fi scos din casa cineva trebuia sa ramana cu el....si am ramas eu. Nu stiu ce inseamna pentru voi Craciunul, dar pentru mine e o zi speciala care trebuie petrecuta cu cei dragi, cu familia. Asa a fost si acel Craciun pentru mine, special eu si Dino.

Apoi a crescut, a devenit o rautate de caine, "ditamai namila" si l-am dus la tara....la curte, sa aiba si el spatiu destul. Nu a trait decat pana la varsta de 9 luni, pentru ca era un pic cam salbatic si cand a scapat a facut ravagii, a lasat in urma multe pagube,asa ca a sfarsit tragic :(.

Azi m-am uitat la filmul "Marley and Me", daca il vedeti, veti intelege de ce va povestesc despre Dino...imi doresc din tot sufletul un caine, dar sunt constienta ca acum nu as putea sa-mi asum intreaga responsabilitate....