Oama muntiilor sau drumul spre indeplinirea unui vis

Pentru ca am tot amanat concediul si pentru ca mai e ceva pana atunci, mi-am propus sa profit la maxim in weekend-urile ramase, poate si din simplu fapt ca in timpul saptamanii sunt foarte ocupata.

Asa ca am profitat de amabilitatea baietilor B & M si am pornit spre Busteni. Daca initial am stabilit sa urcam pe vestitul Traseu nr.13 din mers am schimbat si am ales sa urcam de la Cota 1400 din Sinaia.

 Prima schimbare, primul esec. In loc de o urcare la ora 8 cum era stabilit am pornit la drum pe la 11, 20 de minute mai tarziu, je si cealalta fata din grupul celor 4 am luat drumul spre telecabina. Oboseala, caldura, efortul + faptul ca eram nemancata de a doua zi si-au spus cuvantul si ca sa evit un lesin in urcare am ales varianta easy - TELECABINA - spre disperarea baietilor.

Doua ore si jumatate mai tarziu, am ajuns si noi la cota 2000 dupa ce ne-am tolanit pe la terase in Sinaia si am stat la coada la telecabina, in acest timp baietii ne asteptau nervosi pe munte. A urmat un drum lin si incet pana la Cabana Piatra Arsa zic lin si incet ca noi fetele eram preocupate de foto shooting nu urcat munte - spre disperarea baietilor.

Cabana Piatra Ars

 Deja se facuse ora 15:35 si noi inca mai aveam cam o ora si jumatate pana la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, iar ultima telecabina de la Babele - Busteni era la 16:45, baietii au luat decizia ca noi sa mergem la telecabina -> Busteni -> Sinaia -> Cota 1400 - > dupa masina -> retur in Busteni dupa ei. Si aici a inceput sfarsitul zambetului de pe chipul meu.

Spre disperarea mea m-am conformat planului, imi era imposibil o data ajunsa la Cruce sa cobor pana in Busteni pe jos (a doua zi am facut-o si nu regret) si am luat telecabina spre Busteni.

Undeva in zare rasare Crucea Eroilor.

 Concluzia: vizitat munte cu telecabina, vazut cruce de la distanta, babele de la distanta => praf in ochi, nimic, o zi ratata, mers aiurea fara un rezultat. Nu mai pun la socoteala ca in Sinaia pana la Cota 1400 era cat pe ce sa mergem vreo 10 km pe jos pana la masina, doar ca dupa 2 km am facut autostopul pentru prima data in viata mea, un cuplu de nemti au oprit si ne-au luat.  Inca le multumesc si le raman  recunoscatoare ever, de nu cred ca si acum urcam. Toate acestea in timp ce baietii se bucurau de toate, noroc cu ziua de duminica si amabilitatea lui B.