Despre riscuri...

Dupa ce am citit postul donsoarei GG - aici - m-am napadit amintirile. Si cum ii spuneam si ei "imi place" ce am citit acolo, imi place cum a evoluat viata ei in urma unor decizii, numite "riscuri".

Hai sa va zic eu, cea care nu si-a asumat riscul cand l-a cunoscut pe EL, care pe-atunci era cel mai bun lucru care mi se putea intampla in viata, a fost de-ajuns sa spun ca vreau la Barcelona si el a zis, ok, mergem. Nu am vrut sa-mi asum riscul sa ma desprind de tarisoara asta, de familie, prieteni, job, etc. si sa zbor sa-mi cladesc o alta viata, o familie cu el, nu am avut "curajul" sa o fac. Desi simteam ca sunt iubita, n-am facut-o. Relatia s-a terminat.

La scurt timp m-am indragostit eu, de au alt EL, desi simteam ca iubesc, nu i-am spus-o niciodata, el nu si-a asumat riscul sa ne continuam pe cont propriu frumoasa relatie si am ajuns sa fim doar "prieteni". Crescusem si eram convinsa ca indiferent de ce mi se intampla in jur sunt pregatita sa schimb ceva. Eu am facut-o, el nu, relatia s-a terminat.

Au mai fost si alte clipe, relatii, tentative. Niciunul nu a fost in stare sa-si asume riscuri, sa faca compromisuri sa ne fie bine, cand faceam eu, nu facea el si invers.

Acum de cateva luni (nu stiu cum de s-a intamplat minunea) am zis STOP si de LA CAPAT, am schimbat ceva in viata, chiar si judetul...traiesc parca in alt decor, alta dimensiune, e diferit, totul e nou si ma adaptez rapid, am cunoscut oameni faini si oameni rai, mi-am pierdut prietenii, dar familia e tot mai aproape de mine, chiar daca nu mai avem atata timp de petrecut impreuna. Si mie, acum, in acest moment, mi-e bine. Si asta imi place.

Concluzia: n-am fost in stare sa-mi asum riscul acum 5 ani, vezi tu doamne, familia, prietenii, job-ul...acum job-ul si prietenii sunt 0, familia mi-e tot mai aproape, daca mi-as fi luat viata in dinti azi cu siguranta eram in acelasi punct doar ca aveam o alta viata. Nu conteaza daca ar fi fost bine sau nu. Nu conteaza nimic, doar atat, prezentul e frumos, eu sunt bine...restul e poveste.