Semifinala Eurovision la 90 m adâncime

Duminică am avut ocazia să văd live una din cele 5 semifinale, care s-a desfășurat la aproape 90 m sub pământ SRL în vestita Salină Turda și am rămas plăcut impresionată. Jos pălăria organizatorilor!

Recunosc că ideea realizării unui astfel de show e genială, atât ca originalilate cât și ca promovare a obiectivelor turistice. Bila albă!

TVR a realizat o premieră în istoria concursului internațional Eurovision, prin aducerea scenei in salină, în mina Rudolf, mină care are undeva la 42 m înălțime, 50 m lățime și 80 m lungime. Decorul a fost spectaculos, au rezolvat și problema acusticii parțial. Zic parțial pentru că în lateral nu se auzea clar, poate și din cauza ecoului. Totuși o inițiativă de lăudat. Cei de la EuroNews cred sau sper să-i laude bine, pentru că au fost prezenți să vadă minunea.

Organizatorii au depus o muncă colosală, km de cabluri electrice, fibra optică, tone de echipamente, toate în mai puțin de 7 zile. 

Încă din anii studenției urmăresc show-urile Eurovision mai putin calificările, din simplu motiv că anual se lasă cu scandaluri, la care se adaugă Mihai Traistă sau cum l-o chema cu ale lui pițigăieli, care participă de 9 ediții încoace, (a reprezentat România dar tot nu se satură), plus alte idioțenii m-au determinat să sar direct finala sau semifinala după caz, dar cele din afara granițelor noastre. Chiar și după super ideea cu show-ul în salină, tot nu vom ajunge să ne ridicăm la standardele vecinilor  noștri, nici ca organizare, nici ca melodii. Salvador Sobral a fost preferatul meu anul trecut la prima nota cântată. La aceasta semifinală, sincer nu mi-a atras nicio melodie atenția, poate am fost atentă la alte detalii, poate nu. Așa că nu amintesc de niciun concurent până în finala națională, mă mai gândesc care e pe placul meu și care ar putea reprezenta România.

Vă las câteva poze cu telefonul, pentru posteritate:









Enjoy the music!




#muzicanuzgomot #jostotmaijos

Comments