Viata cu sau fara fata-carte

Incercam ieri sa-mi conving un prieten sa nu renunte la contul de Facebook, nu am reusit si mi-am dat seama ca argumente pro nu prea am.

Da da da, eu cea care eram super activa pe FB am ajuns sa nu-l mai deschid. 

Eu cea care va intoxicam cu status-uri despre cafea de ati ajuns sa ma injurati non-stop pentru asta, pana Mada mi-a facut grupul Cafegiilor, am ajuns sa nu mai postez nimic si nici nu mai beau asa des cafea la birou. 

Eu cea care postam tot felul de cantecele si mesaje am ajuns sa nu o mai fac (asa des) si pe blog nu mai am chef/timp/chef sa postez.

Eu cea care eram tot timpul pe FB azi nu mai sunt, cateodata il deschid dar nu ma uit, pur si simplu nu ma mai intereseaza, like, unlike nu mai dau.

Ba a ajuns sa ma enerveze ca am legat FB-ul de Skype si non-stop lumea chat-uieste cu mine si eu nu stiu de ce (ca dehhh pe skype sunt non-stop online dar niciodata nu-l folosesc).

Si da am ajuns la concluzia ca daca A. vrea sa renunte la cont are dreptate, a scris un roman despre asta si mi-e lene sa-l traduc, dar da are dreptate, se poate trai si fara. 

Deci da, de azi am un prieten virtual in minus dar live este acolo. Asta e important. 

E am ajuns sa folosesc fb-ul doar ca sa comunic cu fetele (avem grupul nostru) si acolo doar noi cele 9 avem acces si chiar daca suntem in tari diferite comunicam, si cam atat cu FB-ul.