Și anul acesta dăm startul la viață, DAAAAAA???

S-a auzit acolo în spate, în fundul grădinii???

Anul acesta nu particip, din păcate, din fericire ajut la piatra de temelie din ceea ce sper să fie o căsnicie lungă, frumoasă, armonioasă cu tot ce vor cei doi tineri la început de drum în doi. Adică dau cu bățul ca martor la cununia civilă a unor prieteni frumoși. Și pentru că vreau să am o față comercială bună de pozat am zis pas probei de cros de anul acesta din cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2018, plus - scuzați că mă tot scuz...că sincer mi-e rușine puțin că lipsesc - ca Alexa de la make-up nu stă după mine, iar lenea e cucoană mare...și cireașa de pe tort am  ratat perioada de înscriere.

Funny a fost că tinerii însurăței ne-au spus că participă și ei la cros, dar le-am explicat că ei au un pas mai important de făcut în 26 mai, dar la anul nu mai ratăm. 

Așa că băgați la cap, în 26 mai Sibiul se pune în mișcare, să vă bucurați de această zi și să credeți în proiectul pe care-l susțineți.

În 2014 și 2016 am participat și v-am scris aici și aici am fost și în 2017 dar atunci nu am fost așa povestitoare pe blog.

Dar vă zic acum, atmosfera e super mișto, ideea în sine de a ajuta un proiect, de a face parte din comunitate e ceva ce trebuie trăit nu povestit. Ați prins ideea!

Mă bucur tare să văd că de la an la an acest proiect crește și adună tot mai mulți oameni (date de pe site-ul oficial)
- Crosul Visma - 5Km (1932 alergători)
- Zacaria 10K - 10Km (503 alergători)
- Semimaratonul Joyson Safety Systems - 21Km (536 alergători)
- Maratonul Continental - 42km (119 alergători)
- Team Run - 4x5.3Km (268 alergători)
- Cursa Copiilor Auchan - 4-5 ani (159 alergători)
- Cursa Copiilor Auchan - 6-7 ani (251 alergători)
- Cursa Copiilor Auchan - 8-9 ani (175 alergători)
- Cursa Copiilor Auchan - 10-12 ani (133 alergători)
- Cursa Copiilor Auchan - 13-16 ani (42 alergători)

Așa că, cu mic cu mare sâmbătă vă rog să fiți la start și nu uitați că în viață primul pas contează!!!


Enjoy the community!




#damstartullaviata #miscare #sportuleviata

Comments